Încă o filială ALDE îl vrea pe Tăriceanu candidat la președinție

Încă o filială ALDE îl vrea pe Tăriceanu candidat la președinție
Publicat: 14/06/2019, 21:49

ALDE Brașov a adoptat, vineri, o rezoluție, prin care îi cere lui Călin Popescu Tăriceanu să își anunțe candidatura la prezidențiale și a cerut începerea discuțiilor cu PSD pentru susținerea acestuia la alegeri. Și liderul ALDE Sibiu a spus că Tăriceanu trebuie să fie candidatul partidului.

Potrivit rezoluției adoptate vineri de ALDE Brașov, Călin Popescu Tăriceanu este „singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte”.

„Organizația ALDE Filiala Teritorială Brașov îi cere președintelui Călin Popescu Tăriceanu, singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an”, se arată în rezoluție.

Reprezentanții ALDE Brașov cer conducerii partidului să înceapă negocierile cu PSD, astfel încât Tăriceanu să devină candidat comun al celor două formațiuni la alegerile prezidențiale din noiembrie.

„Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerii de guvernare de la PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidențiale, în persoana dlui. Călin Popescu Tăriceanu, singurul care poate înfrînge mașinăria electorală grupată în spatele actualului presedinte și care poate aduce în fruntea țării un lider autentic și devotat țării sale”, se mai arată în rezoluția adoptată de ALDE Brașov.

Știre inițială

Președintele ALDE Sibiu. Ovidiu Gheorghe Tocaciu, a scris, vineri, pe pagina de Facebook a filialei că dezminte informațiile „eronate” potrivit cărora Călin Popescu Tăriceanu ar dori să renunțe la alegerile prezidențiale.

„Toată această neînțelegere a pornit în urma unei declarații făcute la scurt timp după alegerile europarlamentare. Președintele Tăriceanu , întrebat despre o candidatură la prezidențiale, a declarat, textual: (n. r. 3 iunie). Din rea intentie sau din amatorism profesional, declarația președintelui Tăriceanu a fost interpretată ca un anunt privind renunțarea la o candidatură la alegerile prezidențiale! Această interpretare NU este conformă realității politice din ALDE! Tăriceanu NU a spus că renunță la această candidatură, ci doar a explicat, că, în acel moment post alegeri, când știm cu toții că a trebuit să stăm și să analizam cu atenție motivele pentru care rezultatul obținut nu a fost deloc satisfăcător, NU era oportună o discuție despre acest subiect. Energia partidului trebuia atunci canalizată către această analiză internă”, a explicat Ovidiu Gheorghe Tocaciu, președintele ALDE Sibiu.

Mai mult, acesta spune că Tăriceanu trebuie să fie candidatul ALDE la alegerile prezidențiale, iar partidul va lua această decizie în scurt timp. Totodată, adaugă Tocaciu, le atrage atenția și partenerilor de la guvernare să se lămurească „și intern, și public” dacă Tăriceanu este și candidatul lor.

„În contextul discuțiilor interne din PSD privind viitoarele Congrese, partenerii noștri din PSD trebuie să lămurească și intern, și public, dacă domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu este și candidatul lor la alegerile prezidențiale. În opinia noastră, domnul președinte Tăriceanu este singurul candidat din partea coaliției PSD -ALDE cu șanse reale de a câștiga competiția prezidențiala în fața lui Klaus Iohannis. Indiferent de decizia PSD, însă, Călin Popescu Tăriceanu este clar că este candidatul ALDE la alegerile prezidențiale”, a mai spus Tocaciu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...